Mărturia lui Dumnezeu

Imaginează-ți că într-o zi te vei întoarce acasă după o zi plină și vei vedea un orb care încearcă să traverseze autostrada. Nimeni nu-l observă în afară de tine. Te grăbești să-l ajuți și să-l ghidezi în siguranță. Ai făcut ceea ce ar face orice persoană compătimitoare.

În viață suntem și noi orbi într-un fel. Suntem aruncați în existență și nu avem nicio viziune clară de ce. Nici nu știm unde ne îndreptăm după această viață. Dacă cel mai compătimitor lucru de făcut este să ghidezi o persoană nevăzătoare către siguranță, atunci atât mai mult, cel mai compătimitor lucru de făcut este ca Dumnezeu să ne ofere îndrumări care să ne ajute să navigăm prin viață. Îndrumarea lui Dumnezeu ar oferi răspunsuri la întrebările care ne împiedică să vedem de ce suntem aici, ce trebuie să facem și unde mergem. Întrucăt Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor bune și El este Cel mai milostiv, a revela îndrumare pentru umanitate reprezintă o expresie inevitabilă a naturii Sale.

Să luăm în considerare piesele complexe din tehnologie. Când creăm un telefon mobil, un computer sau un laptop, oferim cumpărătorului un manual sau un fel de instrucțiuni. Nu dorim ca oamenii să învețe prin încercări sau să-și distrugă noua „jucărie” scumpă utilizând-o greșit. De vreme ce Dumnezeu a creat această lume și tot ce este în ea, inclusiv pe tine, atunci are sens să credem Dumnezeu ne-a spus de ce. El a creat un univers cu setul potrivit de legi fizice sensibile vieții pentru a-i permite existența. El ne-a oferit tot ceea ce avem din aerul pe care îl respirăm, fructe pe care le mâncăm până la familia și prietenii pe care îi avem. În mod clar, Dumnezeu este extrem de investit în existența și înflorirea noastră. Ca atare, este foarte probabil ca El să vrea să ne comunice și să ne îndrume.

Mai departe, te-ai putea întreba de ce există atât de multe religii și cărți religioase. Aceasta va duce la următoarea întrebare: Ce carte religioasă ar trebui să urmăm? Este ușor și tentant doar să elimini toate textele religioase și să spui că Dumnezeu nu a dezvăluit nimic și toate acestea sunt inventate. Ei bine, acest lucru este parțial adevărat, în mod clar există multe lucruri contradictorii și lucruri create de om. Cu toate acestea, este ilogic să concluzionăm că Dumnezeu nu ne-a dezvăluit nimic doar pentru că există unele texte religioase false. Nu este mai bine să ne păstrăm mintea deschisă și să căutăm dovezi și să testăm cărțile religioase pe care le întâlnim? Multe s-ar putea dovedi a fi false, cu toate acestea, având în vedere discuțiile noastre de până acum, poate exista una care să treacă testul.

Această broșură scurtă își propune să arate cum, conform unor criterii raționale obiective, Coranul este cuvântul lui Dumnezeu. Acum acest lucru nu ar atrage după sine concluzia conform căreia Coranul este singura revelație pe care Dumnezeu a pogorât-o umanității. Islamul ne învață că Dumnezeu a revelat îndrumarea și scriptura trimisilor Săi de-a lungul timpului.

Testează mesajul

Orice persoană rațională ar fi de acord că, pentru a evalua dacă o anumită carte a fost revelată de Dumnezeu aceasta trebuie să treacă un fel de test. În caz contrar, orice carte poate pretinde că a fost revelată de Dumnezeu. Pentru ca testul să fie luat în serios, acesta trebuie să se bazeze pe criterii raționale care să fie obiective (independent de prejudecățile noastre cognitive, emoționale și psihologice) aplicabile oricărei cărți religioase. Aceste criterii raționale ar trebui să includă:

1. Viziunea logică și rațională asupra lui Dumnezeu: De exemplu, dacă o carte spune că Dumnezeu este un șoarece cu 40 de picioare, poți presupune fără nicio problemâ că această carte nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie extern universului și independent. Un șoarece, indiferent de formă, este o ființă dependentă. Acest lucru se datorează faptului că are calități fizice limitate precum dimensiunea, forma și culoarea. Toate lucrurile cu calități fizice limitate sunt dependente, deoarece au existat factori externi care au dat naștere limitărilor lor. Dumnezeu nu este „fizic” și este independent, deoarece El a creat universul. Prin urmare, nimic cu calități fizice limitate nu poate fi Dumnezeu. În mod similar, dacă Dumnezeu este descris ca o mare ființă umană din cer, cu o barbă lungă albă, puteți presupune fără vreo urmâ de îndoială că această carte nu este de la Dumnezeu, deoarece Dumnezeu trebuie să fie extern universului și independent. Dumnezeu este creatorul întregii creații, deci logic trebuie să fie diferit și distinct de creație (la fel ca atunci când un tâmplar face un scaun, el nu devine acel scaun).

 

2. Coerența internă și externă: Cu alte cuvinte, dacă spune la pagina 20 că Dumnezeu este unul, iar la pagina 340, spune că Dumnezeu este trei, aceasta ar fi o inconsecvență internă. În plus, dacă aceasta carte spune că luna este făcută din brânză, atunci aceasta ar fi o inconsecvență externă; realitatea, așa cum o știm, afirmă că luna s-ar fi topit până acum. Cu toate acestea, trebuie să țineți cont că acest lucru nu înseamnă că un text religios trebuie să fie de acord cu știința. Multe concluzii și teorii științifice se pot schimba; poate exista întotdeauna o altă observație care contrazice datele limitate din care tragem concluzii științifice. La ce ne referim aici sunt fapte observate direct.

 

3. Semne către Dumnezeu: Trebuie să aibă semne care arată că este de la Dumnezeu. Revelația trebuie să conțină ceva care să indice faptul că este de la Divinitate. Pentru ca aceste semne să fie convingătoare, nu pot avea o explicație naturalistă plauzibilă. În termeni simpli, trebuie să aibă dovezi care să arate că este de la Dumnezeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru a ne continua călătoria, vom aplica aceste criterii Coranului, care ne vor ajuta să înțelegem că el este revelația lui Dumnezeu.

 

1. Viziunea logică asupra lui Dumnezeu

Viziunea Coranului asupra lui Dumnezeu este intuitivă, rațională și coerentă. Dacă ai întâmpina o carte care pretinde o versiune a lui Dumnezeu contraintuitivă, irațională și ilogică, nu va trebui să o citești sau o studiezi mai departe. De ce? Pentru că dacă nu ai putea crede în conceptul ei de Dumnezeu, cu alte cuvinte, l-a greșit pe Dumnezeu, atunci cum ar putea fi de la El?

Următorul verset este unul dintre cele mai recitate pasaje din întreg Coranul, în care Dumnezeu ni se prezintă El însuși,

“Spune: „El este Allah, Cel Unic! Allah-us-Samad! El nu zămislește și nu este născut. Și El nu are pe nimeni egal!”“  [Nobilul Coran 112:1-4]

Acest pasaj al Coranului a fost revelat ca un răspuns la momentul în care Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a fost întrebat despre natura lui Dumnezeu. La o lectură inițială, vei înțelege clar ceea ce se spune și vei ajunge la concluzia că această idee despre Dumnezeu este perfect logică:

• Dumnezeu este unul singur. Nu pot coexista două puteri nelimitate, cu excepția cazului în care una dintre ele își limitează puterea. Dumnezeu, prin definiție, nu este limitat – nimic exterior nu pune nicio restricție asupra Lui – prin urmare este El singur.
• Dumnezeu este etern. Dumnezeu este necreat și ceva necreat este etern. Dacă Dumnezeu ar fi creat, El ar necesita un creator. Un lucru care necesită un creator nu poate fi Dumnezeu.
• Nimeni nu este comparabil cu El. Dumnezeu a creat universul. Când ceva creează alt lucru, nu devine acel lucru. Când un tâmplar creează un scaun, el nu devine scaun. Cu atât mai mult, Dumnezeu nu a devenit universul atunci când El l-a creat. Creatorul este distinct și disociat de univers.

După o reflecție și un studiu ulterior, aceste versete dezvăluie adevărul și gravitatea ideii raționale și logice de Dumnezeu. Consideră primul verset ca pe o încurajare pentru a reflecta mai profund: „Spune,«El este Dumnezeu Unul»”. Aici cuvântul folosit pentru Dumnezeu este (Allah). Cuvântul românesc „Dumnezeu” poate însemna divinitatea și creatorul, cu toate acestea, numele Allah aduce o înțelegere clară asupra faptului că El este singura zeitate demnă de adorare și devotament. Numele „Allah” nu are plural și nici gen; și provine din cuvintele arabe ce reprezintă articolul hotărât și cuvântul „Divinitate”. Acestea sunt realități perfect logice ale lui Dumnezeu.

Apoi ni se spune că „Cel Unic”, aici cuvântul arab folosit pentru unul este „Ahad”. Acest cuvânt semnifică unicitatea, cu alte cuvinte, că Dumnezeu este unic; fără un al doilea sau al treilea. Dumnezeu este Unul, această unitate nu poate fi violată în niciun fel, ceea ce înseamnă că nu-L poți împărți în bucăți, așa cum fac creștinii ce cred în trinitate. El este singurul Creator, Proprietar și Susținător a tot ceea ce există, nimic nu are loc fără permisiunea Lui. Dumnezeu este Singurul care poate asigura toate nevoile noastre și, prin urmare, cu adevărat; El este Singurul de care suntem complet dependenți. Reflecția asupra adevăratei înțelegeri a unității lui Dumnezeu ar trebui să schimbe complet modul în care înțelegem realitatea și modul în care funcționăm în viață. Această realizare este suficientă pentru a îndepărta tot stresul și îngrijorarea din viața noastră, deoarece nu ne mai amăgim să gândim că lucrurile din jurul nostru sau chiar noi înșine am putea avea o putere intrinsecă. Odată ce înțelegem adevărul, și anume că toată puterea aparține lui Dumnezeu, care este cu adevărat responsabil și este singurul care ne poate ajuta, atunci nu mai există nicio teamă sau îngrijorare. Ne dăm seama că suntem în grija celui mai buni dintre protegiuitori atunci când ne dăm seama că făcătorul și susținătorul nostru este Allah.

 

2. Coerența internă și externă

 

Coranul susține că un criteriu cheie pentru ca o carte să fie de la Dumnezeu este acela că nu poate avea discrepanțe.

„Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe nepotriviri!“  [Nobilul Coran 4:82]

Vă invităm să citiți Coranul și să analizați versetele sale pentru a ajunge la concluzia că această carte nu conține discrepanțe. Ca o încurajare, dorim să evidențiem natura atemporală a cărții. Coranul folosește un limbaj care poate fi apreciat și înțeles de oricine, în orice perioadă de timp. Chiar dacă a fost dezvăluit în secolul al VII-lea, acesta are capacitatea de a aborda diferite niveluri de intelect, în diferite momente, în timp ce descrie fenomenele naturale și încurajează cititorul să reflecte asupra lumii fizice. Modul în care Coranul realizează acest lucru este prin alegerea cuvintelor care au o serie de semnificații ce pot fi utilizate pentru a descrie și orienta către lumea naturală. Aceste cuvinte se pot referi la înțelegerii din trecut și din prezent ale lumii naturale și se pot raporta și la semnificații non-științifice, evocând perspective spirituale și morale. Multe dintre declarațiile din Coran cu privire la natură sunt de acord cu diferite niveluri de înțelegere și au o serie de semnificații. El are capacitatea de a angaja diverse audiențe, indiferent dacă ele aparțin secolului al VII-lea sau secolul XXI și afirmațiile sale rămân valabile și agreabile cu realitatea consacrată. Acest lucru ar trebui să-l facă, fără doar și poate, pe cititor sa se gandeasca la autorul acestei cărți. Este posibil să te întrebați ce legătură are asta cu faptul că această carte nu conține discrepanțe. O carte divină ar trebui să aibă capacitatea de a vorbi umanității din orice epocă. Nu poate avea sens doar într-o perioadă de timp și în alta nu. Acest lucru ar fi o discrepanță.

Nu înseamnă că acest Coran este o carte de știință. Este adevărat că au existat conflicte directe între revelație și concluziile științifice. Cu toate acestea, istoria a arătat că știința își revizuiește concluziile. Crezând acest lucru nu transformă pe nimeni într-o persoană anti-știință. Imaginează-ți cât de mult am progresa dacă oamenii de știință nu putea să-și schimbe concluziile din trecut: absolut deloc. Știința nu este o colecție de fapte eterne și nu a fost menită să astfel niciodată. Până în anii ’50, toți fizicienii, inclusiv Einstein, credeau că universul este etern; toate datele susțineau acest lucru și această convingere a intrat în conflict cu afirmația Coranului. Cu toate acestea, Coranul afirmă explicit că universul a avut un început. Noile observații, folosind puternice telescoape avansate, i-au făcut pe fizicieni să renunțe la modelul „starea de echilibru” (universul etern) și să îl înlocuiască cu modelul Big Bang (univers cu un început, posibil cu aproximativ 13,7 miliarde de ani în urmă). Deci știința a revenit la a fi de acord Coranul. Același lucru s-a întâmplat și cu imaginea Coranului despre Soare. Coranul afirmă că Soarele are o orbită; astronomii nu au fost de acord, spunând că este staționar. Aceasta a fost cea mai directă contradicție între observațiile oamenilor de știință și Coran. Cu toate acestea, după descoperirile telescopului Hubble, astronomii și-au revizuit concluziile și au descoperit că Soarele orbita în jurul centrului galaxiei Calea Lactee.

Cu toate acestea, acest lucru nu spune despre Coran că este o carte care conține teorii și descoperiri științifice. Este o carte a semnelor, nu a științei. Coranul nu oferă detalii cu privire la fenomenele naturale. Majoritatea lucrurilor la care se referă pot fi înțelese și verificate cu ochiul liber. Principalul obiectiv al versetelor care indică lumea naturală este de a expune o putere și înțelepciune metafizică. Rolul lor nu include elucidarea detaliilor științifice. Acestea se pot schimba în timp; cu toate acestea, faptul că fenomenele naturale au o putere și înțelepciune în spatele lor este o realitate atemporală. Din această perspectivă, conflictul dintre Coran și concluziile științifice va continua probabil, deoarece sunt două tipuri de cunoștințe complet diferite.

Iată câteva exemple pentru a arăta natura atemporală a cărții divine:

Orbitele planetelor

„El este acela care a creat noaptea și ziua, soarele și luna; și fiecare plutește pe cercul sãu.“ [Nobilul Coran 21:33]

În momentul revelației Coranului, cuvântul arab din versetul folosit pentru a descrie mișcarea Soarelui și a Lunii, „yasbahuna”, care înseamnă înot sau plutire, ar fi avut sens pentru arabii din deșert din secolul al VII-lea, deoarece puteau observa planetele cu ochiul liber. Cuvântul are sens și pentru noi în secolul XXI, deoarece se poate referi la concluziile științifice de astăzi referitoare la mecanica cerească: orbitele planetelor în spațiu.

Interesant, versetul de mai sus menționează și faptul că soarele plutește sau înoată pe o orbită. Aceasta poate aborda viziunea primitivă din secolul al VII-lea conform căreia soarele orbita în jurul pământului. Însă, la o inspecție mai atentă a limbii utilizate în Coran, putem concluziona că poate aborda, de asemenea, părerea exactă a secolului XXI că Soarele are propria sa orbită. Soarele orbitează Calea Lactee și, potrivit oamenilor de știință, este nevoie de 226 de milioane de ani pentru a orbita complet în jurul centrului Căii Lactee.

Indiferent de semnificațiile pe care le acordăm celor observate, versetul în forma sa cea mai de bază ar trebui să încurajeze reflecția și să ne facă să ne întrebăm: ce putere, înțelepciune și putere de cunoaștere a putut produce așa  ceva? Indiferent dacă se adoptă o înțelegere primitivă sau una modernă, întrebarea rămâne în continuare.

Embrionul uman

„Apoi am făcut din picătură un cheag și am făcut din cheag o bucată de carne și am făcut din bucata de carne oase și am îmbrăcat oasele cu carne. Apoi l-am scos la iveală ca o altă făptură. Binecuvântat fie Allah, Făcătorul, Cel Bun!“ [Nobilul Coran 23:14]

Coranul folosește cuvântul arab „alaqah” pentru a descrie o etapă a dezvoltării embrionului uman. Acest cuvânt poate însemna o substanță agățată, o lipitoare sau un vierme, un cheag de sânge sau sânge în sens general. Medicii greci antici și evreii antici de dinaintea revelării Coranului au descris, de asemenea, embrionul ca o substanță agățată și un cheag de sânge. Deci, din această perspectivă, este de acord cu viziunea științifică predominantă a vremii.

Cuvântul „alaqah” se referă, de asemenea, la un vierme sau o lipitoare. Acest lucru este perfect în conformitate cu înțelegerea noastră modernă a embriologiei, deoarece această descriere a stadiului timpuriu al embrionului în curs de dezvoltare se potrivește cu aspectul extern și intern a lipitorilor. Deoarece nu existau microscoape sau lentile disponibile în secolul al VII-lea, medicii nu ar fi știut că embrionul uman avea acest aspect asemănător unei lipitori. Uimitor, această viziune asupra embrionului ar fi putut fi descoperită abia după secolul al XV-lea, odată cu invenția microscopului, la peste 1.000 de ani de la revelarea Coranului. Deși embrionul în această etapă este abia vizibil cu ochiul liber, detaliile sale nu pot fi văzute fără un microscop

Cuvântul „cheag” nu se referă doar la descrierea unei etape din cursul de dezvoltare a ființei umane. La fel ca și exemplul precedent, ea nu este limitată numai la atât. La o reflecție mai profundă, a ști că am fost cândva o substanță asemenea un cheag ar trebui să ne evoce smerenia și uimirea. Suntem obligați să întrebăm și să concluzionăm: cine și ce a stabilit cauzele fizice ce mi-au asigurat dezvoltarea dintr-o astfel de substanță? Cum pot să fiu atât de arogant când am fost cândva un cheag care era dependent de aproape un număr infinit de variabile pentru a asigura că m-am transformat într-o persoană pe deplin funcțională.

Drept rezumat, Coranul este o carte care încurajează reflecția și gândirea profundă. Am văzut că multe dintre declarațiile din Coran cu privire la lumea naturală comunică la diverse niveluri și au o serie de semnificații. Coranul are o calitate atemporală, care poate angaja diverse audiențe, fie ele din secolul al VII-lea sau secolul XXI, și rămâne încă valabil.

3. Semne către Dumnezeu

În această etapă este posibil să te gândesti că s-ar putea să nu fie suficient ca o carte să aibă o viziune rațională și logică asupra lui Dumnezeu și să fie consecventă atât intern și extern. Ceva in plus este necesar. Cartea necesită unele dovezi pentru afirmația ei de a fi de la Dumnezeu. Această ultimă secțiune a broșurii va prezenta câteva dintre motivele pentru care Coranul este de la Dumnezeu:

Înțelesul profund

Coranul este un text unic. Este un ocean al profunzimii și sensului, versetele descriptive și vii te atrag într-o lume diferită. Fiecare verset, la o lectură inițială, oferă lecții uimitoare, în timp ce o reflecție în profunzime a versetelor deschide un tezaur de înțelepciune și perspective. Vocea și stilul autoritar te obligă să-i recunoști originile divine. Auzindu-l recitat în arabă, un efect profund reconfortant se revarsă asupra ascultătorului; ei nu pot să nu fie mișcați de frumusețea și ritmul său. În calitate de Cercetător al limbii arabe foarte respectat, Arthur J. Arberry, și-a amintit cândva despre Coran, care l-a sprijinit într-o perioadă dificilă în viața sa și cum ascultarea recitării Coranului a fost precum ascultarea bătăilor propriei inimi. Fără îndoială, a auzi Coranul recitat în limba sa arabă originală are un impact profund. Cu toate acestea, în această secțiune, ne vom concentra pe profunzimea mesajului Coranic și semnificațiile acestuia. Vom vedea cum meditația asupra versetelor poate avea un impact ce ne poate schimba viața, lucru care nu este mult diferit de un miracol..

Cine suntem noi?…

„Oare nu a avut omul parte de o bucată de timp când el nu era ceva vrednic de a fi pomenit?“ [Nobilul Coran 76:1]

Una dintre cele mai mari bariere dintre noi și Dumnezeu este aroganța; ideea că întreaga lume se învârte în jurul nostru, că suntem complet independenți, invincibili și de neoprit. Ne privim zilnic în oglindă aproape convinși că cel care ne privește înapoi este așa cum am fost noi dintotdeauna. Acest tip de auto-admirație este promovat în lumea în care trăim astăzi, însă el nu ar putea fi mai departe de adevăr.

Dumnezeu, prin mila sa revasată prin Coran ne amintește neîncetat de originile noastre, de unde venim și unde mergem. Când ne gândim la asta, dacă ar fi să reflectăm sincer asupra originilor noastre, ne-ar lăsa într-o stare de smerenie absolută, golind inima de haos și făcând loc îndrumării. În versetul de mai sus, Dumnezeu trece direct la subiect și ne duce chiar înapoi la originile noastre. Nu a avut omul parte de o bucată de timp când el nu era ceva vrednic de a fi pomenit?, ne întreabă. Știm răspunsul. Fără nicio umbră de îndoială, a existat o perioadă în care nu eram un lucru menționat. Eram nesemnificativi, inexistenți, cel puțin din perspectivă materială. Acest lucru ar trebui să ne facă să ne întrebăm cine ne-a adus la ființă? Dacă ne punem această întrebare, vom concluziona rațional și intuitiv că răspunsul este Dumnezeu. Ceea ce este și mai interesant este faptul că termenii arabi folosiți aduc câteva nuanțe frumoase pentru a pune punctul pe i, Când Dumnezeu spune: „nu a avut omul parte de o bucată de timp când el nu era ceva vrednic de a fi pomenit?”, cuvintele folosite pot fi înțelese drept: nu a existat o perioadă foarte lungă de timp în care nu ai fost nici măcar un „lucru” menționat. Noi, atunci cand ne referim la noi înșine o facem cu un nivel de respect uman. Spunem „eu”, eu am făcut acest lucru, eu am făcut asta și eu sunt cutare și cutare și, totuși, aici Dumnezeu ne amintește că a existat o bucată de timp când tu nu erai nici macare „ceva”. Acest lucru ar trebui să ne provoace smerenia imediat, și prin această smerenie vom putea deschide ușile către îndrumare și trezire spirituală. Dacă nu am fost întotdeauna așa cum suntem astăzi, atunci cel care ne-a purtat prin întreaga călătorie a vieții și ne-a binecuvântat să fim cine suntem, este acel Căruia ar trebui să ne supunem cu adevărat.

Care este rostul meu? …

„Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore.“ [Nobilul Coran 51:56]

La un moment dat în viața noastră, cu toții ne punem întrebări legate de scopul nostru final: cine sunt eu? Care este rostul meu? Și așa mai departe. Mulți sunt capabili să alunge aceste întrebări firești până când reapar din nou ceva mai târziu. Totuși, pentru alții, aceste întrebări devin tulburătoare și persistente până când găsesc răspunsul. Răspunsul nu poate veni de la noi, deoarece nu ne-am creat pe noi înșine, doar Dumnezeu ne poate spune. În versetul de mai sus, Dumnezeu ne spune că nu ne-a creat pentru nici un alt motiv decât pentru a-L adora pe El, lămurind că am fost creați într-adevăr pentru un scop foarte specific, înlăturând noțiunea contraintuitivă de a nu avea niciun scop și a fi un simplu accident. Acum, oricât de clar ar fi acest aspect, este necesar să ne aplecăm puțin mai adânc asupra sensulului adorării în Islam, deoarece poate fi diferit de ceea ce în general putem înțelege ca fiind adorarea. În mod normal, atunci când ne gândim la adorare, ne gândim la ritualuri, însă atunci când Dumnezeu ne spune că El ne-a creat pentru a-L adora pe El, aceasta include fiecare aspect al vieții noastre, inclusiv ritualurile. Odată ce ne dăm seama că am fost creați să-l adorăm și să-L cunoaștem pe Dumnezeu, atunci înțelegem că tot ceea ce facem în viață devine o formă de adorare. Această înțelegere ridică statutul ființei umane, nu mai suntem pierduți și confuzi, ci acum știm nu numai cine suntem, dar și de ce suntem aici. Noi suntem creația lui Dumnezeu, pentru a-L adora pe El și un aspect al acestei adorări, de exemplu, este să avem grijă de lumea înconjurătoare și de tot ceea ce este în ea; așa cum a spus Dumnezeu într-o altă parte a Coranului că El va pune un succesor pe pământ, ființele umane care vor fi locțiitori responsabili. Tocmai acest scurt verset nu numai că ne informează despre scopul nostru, dar ne înalță statutul și ne împuternicește să putem profita din plin de această oportunitate care ni s-a oferit, numită viață.

Ce este după această viață? …

„Iar aceia care au crezut și au săvârșt fapte bune, aceia sunt oaspeții Raiului și ei în el vor rămâne veșnic.“ [Nobilul Coran 2:82]

Cu toții așteptăm cu nerăbdare vacanțele noastre departe, plaje nisipoase, palmieri, cerul albastru și oceanele senine. Desigur, după munca grea, vrem o pauză, să plecăm într-un loc în care să ne relaxăm și să ne destindem. Companiile de turism ne bombardează constant cu imagini cu destinații de vacanță știind că aceste imagini declanșează ceva adânc în interior. Dorința de a evada într-o destinație frumoasă este o parte a naturii noastre. Totuși, problema vizitării unor locuri atât de frumoase este aceea că vizita nu durează; fiecare vacanță lumească se va încheia. Cu toate acestea, Dumnezeu a pregătit cea mai frumoasă destinație pentru acei dintre noi care cred și fac fapte frumoase: Paradisul. Odată ce intri în el, nu vei pleca niciodată, nu se va sfârși niciodată. Cuvântul arab pentru Paradis folosit în Coran este „Jannah”. Acest cuvânt înseamnă literalmente grădini. În alte părți ale Coranului, Dumnezeu descrie aceste grădini frumoase drept grădini pe sub care curg pâraie, un loc de o frumusețe de neimaginat, unde nu te vei plictisi niciodată, unde nu vei avea probleme, numai pace, liniște și binecuvântare.

Când cineva are o destinație finală atât de frumoasă la care să spere, cum să nu se entuziasmeze? Cum să nu putem dori să muncim din greu în această viață, având în vedere un scop final clar? În schimb, să analizăm viziunea asupra lumii a celor care neagă aceste afirmații religioase. Uitandu-ne la concluzia lor logică, sfârșitul nostru reprezintă o groapă întunecată în pământ. Ai muncit din greu toată viața luptându-te și sacrificându-te pentru a ajunge pur și simplu prânzul pentru viermi și alte organisme vii. Ce ai alege mai degrabă? Care dintre cele două opțiuni le recunoști ca fi adevărate în adâncul inimii? Numai acest verset dă un obiectiv clar vieții, premiul este la vedere, tot ce trebuie să facem este să ne străduim pentru a ajunge acolo.

Aceste revelații au și continuă să aibă un impact pozitiv asupra vieții, înțelepciunea care schimbă practic vieți te face să uiți repede că originile textului au peste 1400 de ani. Cu siguranță, o carte care continuă să înflorească ca un boboc cu trecerea timpului, oferind soluții pentru fiecare epocă nu poate fi de la nimeni în afară de Divinitate.

Mai sus, tot ce am reușit să facem este să oferim numai o scurtă privire asupra câtorva versete din Coran. Cu cât citește mai mult și contemplezi, cu atât mai mult ți se dezvăluie pe sine. După cum spune Dumnezeu:

„[Iată] o Carte binecuvântată pe care Noi ți-am trimis-o, pentru ca ei să ia aminte la versetele ei și pentru ca cei care au pricepere să chibzuiască!“ [Nobilul Coran 38:29]

Miracolul lingvistic

Coranul a fost dezvăluit în Arabia Profetului Muhammad în secolul al VII-lea. Această perioadă a fost cunoscută ca fiind o epocă a perfecțiunii literare și lingvistice. Arabii din secolul al VII-lea au fost socializați în a fi un popor ce a excelat în a se exprima în limba lor maternă. Sărbătoreau când un poet se ridica printre ei și tot ce știau era poezia. Începeau cu poezia și terminau cu poezia. Cultivarea abilităților poetice și stăpânirea lingvistică a fost totul pentru ei. Era oxigenul și sângele vieții lor; nu puteau trăi sau funcționa fără perfecțiunea abilităților lor lingvistice. Cu toate acestea, când Coranul le-a fost recitat, și-au pierdut respirația; au fost înmărmuriți, fără vlagă și uimiți de liniștea celor mai mari experți ai lor. Nu puteau produce nimic asemeni discursului Coranic.

„Iar dacă vă îndoiți de cele pe care le-am pogorât Robului Nostru [Muhammed], aduceți o Sură asemenea lui și chemați martorii voștri cei afară de Allah, dacă sunteți sinceri!“ [Nobilul Coran 2:23]

Diferitele versete din Coran, cum este cel de mai sus, aduc o provocare pentru a produce un capitol precum acesta, îndrăzneț, solicită experților lingvistici din orice epocă să imite trăsăturile lingvistice și literare ale Coranului. Instrumentele necesare pentru a face față acestei provocări sunt regulile gramaticale finite, dispozitivele literare și lingvistice și cele douăzeci și opt de litere care cuprind limba arabă; acestea sunt măsuri independente și obiective disponibile tuturor. Faptul că nu a fost egalat de când a fost revelat nu surprinde pe majoritatea savanților familiarizați cu limba arabă și Coranul.

Un argument puternic care susține afirmația că arabii din secolul al VII-lea nu au reușit să imite Coranul se referă la circumstanțele socio-politice ale vremii. Central pentru mesajul Coran a fost condamnarea practicilor imorale, nedrepte și dăunătoare ale triburilor meccane din secolul al VII-lea. Acestea includeau reducerea la statutul de obiect a femeilor, comerțul nedrept, politeismul, sclavagismul, acapararea averii, infanticidul și alungarea orfanilor. Conducerea Meccanilor a fost contestată de mesajul Coranului, iar acest lucru a avut potențialul de a submina conducerea și succesul lor economic. Pentru ca islamul să nu se mai răspândească, tot ce era necesar era ca adversarii Profetului să facă față provocării lingvistice și literare a Coranului. Cu toate acestea, faptul că Islamul a dăinuit în primele sale zile fragile la Mecca, atestă faptul că audiența sa primară nu a fost în măsură să facă față provocării Coranului. Nici o mișcare nu poate avea succes dacă o afirmație fundamentală pentru nucleul său este dovedită în mod explicit falsă. Faptul că în schimb, conducerea Meccai a trebuit să recurgă la campanii extreme precum războiul și tortura pentru a încerca să stingă flacăra Islamului demonstrează că metoda ușoară de a respinge islamul – a răspunde provocării Coranului – a eșuat. Expertul în studii islamice Navid Kermani precizează acest punct: „Evident, Profetul a fost izbânditor în acest conflict cu poeții, altfel Islamul nu s-ar fi răspândit ca focul sălbatic”.

Este binecunoscut faptul că oamenii sunt cei mai în măsură să încerce să facă față provocării Coranului, erau arabii din secolul al VII-lea. Eșecul lor arată că cei mai buni oameni nu au putut face față provocării, deci ce spune acest fapt despre autorul cărții?

Analizează și întreabă

Dacă o carte este cu adevărat de la Dumnezeu, atunci cugetarea asupra versetelor sale și gândirea profundă la semnificațiile din spatele lor ar lămuri problema dacă ele au fost ticluite de mintea omului sau de către Divinitate. Coranul este ca o oglindă, starea inimii tale se reflectă înapoi la citirea versetelor.

„Oare ei nu cugetã la Coran sau peste inimile lor sunt lacãte?” [Nobilul Coran 47:24]

Coranul este cartea cea mai influenta din toate lumea, și felul în care impactul său se simte asupra vietilor de zi cu zi a miliarde de oameni este unul fără precedent. Numai o carte de la Dumnezeu poate crea o influență de durată și plină de înțeles asupra psihicului uman. Dumnezeu este creatorul ființelor omenești și El știe care sunt lucrurile care îi provoacă și îi mișca.

În marea schema a lucrurilor, tot ce s-ar spune și tot ce s-ar scrie despre Coran va fi întotdeauna insuficient pentru a descrie și a explora cuvintele sale și înțelesurile lor.

„Spune: «Dacă marea ar fi cerneală pentru [scrierea] cuvintelor Domnului meu, marea s-ar isprăvi înainte de a se isprăvi cuvintele Domnului meu, chiar dacă i-am aduce spre ajutor o [altă mare] asemenea ei»“ [Nobilul Coran 18:109]

În cele din urmă, pentru a descoperi dacă o carte este cu adevărat de la Dumnezeu, trebuie să Îl întrebi pe Creatorul Însuși. Rugăciunea poate fi făcută de oricine, oricând dacă dorești cu adevărat să știi dacă acest Coran este de la Dumnezeu, atunci întreabă-L:

„Și dacă te vor întreba robii Mei despre Mine, [spune-le] Eu sunt aproape, răspund rugii celor care Mă cheamă, atunci când Mă cheamă, dar și ei să-Mi răspundă și să creadă în Mine. Poate că ei vor fi bine călăuziți!“ [Nobilul Coran 2:186]

Ia o copie a Coranului tradus în limba ta maternă, gândește-te și reflectează și cere îndrumare. Dumnezeu nu va respinge niciodată chemarea cuiva care vrea să aibă o relație cu El.

[1] Extras și adaptat din: Hamza Andreas Tzortzis (Ediția revizuită, 2018), Realitatea divină: Dumnezeu, Islamul și Mirajul ateismului. (FB Publishing: California), p. XX.

[i] Kermani, K. (2006) Poezie și limbaj. În: Rippin, A. (ed.). Compania Blackwell la Coran. Oxford: Blackwell Publishing, p. 110.