This post is also available in: 简体中文 (Chineza simplificată) English (Engleză) Français (Franceză) Español (Spaniolă) Português (Portugheză (Portugalia)) Filipino (Filipino) Deutsch (Germană)
Ce ar ar mai rămâne de spus, din ce nu s-a spus deja?
DUMNEZEU. Aceste litere au invitat mereu reacții ample, de toate felurile.
Interesul nostru față de Dumnezeu nu s-a diminuat niciodată. Filozofi, oameni de stiință, teologi și oameni de rând deopotrivă au dezbătut acest subiect timp de milenii, și continuă să facă acest lucru.
Unii oameni refuză să accepte că întrebarea despre Dumnezeu este câtuși de puțin importantă, în timp ce alții susțin ca ea este centrul fiecărui moment al existenței lor. Unii se întreabă dacă Dumnezeu chiar există. Alții sunt siguri de existența lui Dumnezeu așa cum sunt siguri de a lor!
De ce este acesta un lucru care contează ?
Sunt atât de multe motive pentru care oamenii se abțin de la discuția credinței în Dumnezeu.
Unii pur și simplu nu văd care este nevoia existenței lui Dumnezeu în viețile lor, iar ideea de a se supune unei autorități supreme poate fi îndeajuns ca să pună capăt întregii conversatii. Pentru alții, ideea unei schimbări drastice în stilul de viață poate fi prea intimidantă pentru a o contempla.
Este posibil ca unii să fi avut experiențe personale negative cu oameni care susțin că urmează un fel de Zeitate sau religie. Cu siguranță, multora li s-ar putea ierta lipsa interesului față de credință, având în vedere fluxul continuu de știri negative pe tema religiei vehiculate în mass-media.
Este tentant să eliminăm toate religiile, împreună cu orice discuție despre Dumnezeu și să trăim ca toți ceilalți sau să facem pur și simplu ceea ce pare a fi bun momentul respectiv. Acest lucru poate părea bun pentru o perioadă, dar până la urmă întrebările importante rămân fără răspuns și nu dispar niciodată.
Gândește-te, pentru un moment, la acest scenariu:
Imaginează-ți că te trezești. Te găsești într-un tren rapid. Nu ai idee despre cum ai ajuns acolo. Intrat în panică, îi întrebi pe ceilalți pasageri unde se îndreaptă trenul și cum ai ajuns să călătorești la bordul său, dar, spre surprinderea ta, nimănui nu pare să-i pese.
În schimb, toți sunt ocupați să vorbească între ei, să mănânce și să-și citească ziarele! Te-ai alătura celorlalți și ai fi indiferent față de situația ta, sau ai continua să cauți un răspuns? Indiferent că îți place sau nu, ești în tren și te îndrepți undeva.
Acesta este un fapt. În mod similar suntem aici pe Pământ și am fost aruncați în existență; nu am ales să fim aici, dar suntem aici. De asemenea, timpul nostru este limitat și vom muri în cele din urmă.
Moartea este ceva despre care nimeni nu vrea să vorbească, dar este un lucru cu care suntem cu toții de acord. Este firesc să ne întrebăm: „De ce sunt aici?”, „Care este destinația mea?”, „Moartea este sfârșitul sau este o altă etapă a călătoriei?”
Dacă te gandesti profund la propria viață și mortalitate, problema existenței lui Dumnezeu devine imediat importantă. Asta nu înseamnă că cineva ar trebui să creadă în Dumnezeu doar din frica de moarte; mai degrabă înseamnă că a cunoaște răspunsul la întrebarea dacă Dumnezeu există cu adevărat este și mai urgenta.
Dacă există un Dumnezeu, atunci trebuie să ne gândim și să înțelegem pentru ce suntem creați. Tot ceea ce facem noi ca oameni are un scop. La fel, toate părțile trupurilor noastre au un rost anume. Ochii noștri sunt meniți să vadă, urechile noastre să audă, inimile noastre există pentru a pompa sânge. Deci faptul că și noi suntem creați pentru un scop este un aspect firesc.
”Oare credeți că v-am creat pe voi fără rost și că nu vă veți întoarce la Noi?” [Nobilul Coran 23:115]
Conceptul de Dumnezeu
Înainte de a analiza de ce credința în Dumnezeu este atât naturală cât și rațională, trebuie să definim acest subiect.
Când cineva spune că nu crede în Dumnezeu, poate că prima întrebare pe care ar trebui să o punem este: „În ce fel de Dumnezeu nu crezi?”
Uneori, motivul pentru care oamenii sunt confuzi atunci când vine vorba despre Dumnezeu este faptul că există diverse concepte despre Dumnezeu care sunt incoerente, contradictorii și contra-intuitive. Acesta poate fi chiar motivul pincipal pentru care unii oameni pretind a fi atei.
De exemplu, ideea cum ca Dumnezeu este ca un bărbat cu barbă albă, în cer, așezat pe un scaun și lovind cu fulgerul pe oamenii răi este un concept care nu are sens din mai multe motive.
În primul rând: Ce sens are a pretinde că Dumnezeu ar putea fi creatorul omenirii dacă El seamănă cu omenirea? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci are sens întrebarea: cine l-a făcut pe Dumnezeu? În al doilea rând: este evident că nu numai oamenii răi sunt loviți de fulgere, dar oamenii buni par să fie izbiți și ei. Dacă cineva începe cu un concept greșit despre Dumnezeu, nu va fi surprinzător faptul că va sfârși prin a respinge credința.
Există, totuși, un concept despre Dumnezeu care este intuitiv și rațional. Putem găsi referințe la aceasta de-a lungul istoriei și culturii. Ideea este că există un Creator care este Singular, Etern, Autosuficient și Unic. Acest Creator-Dumnezeu nu este în niciun fel asemănător creației și nici creația nu este în niciun fel egală sau comparabilă cu Dumnezeu.
La fel cum un tâmplar nu devine sau nu face parte din masa pe care au creat-o, cu atât mai însemnat este motivul pentru care Dumnezeu este distinct de creația Sa. Nu există nimic incoerent sau irațional cu privire la această credință. De fapt, acest concept este atât intuitiv, cât și rațional și este rezumat superb în următoarele versete ale Coranului:
„Spune: „El este Allah, Cel Unic! El nu zămislește și nu este născut și El nu are pe nimeni egal!” [Nobilul Coran 112:1-4]
Starea naturală
Religia islamului ne învață că fiecare ființă umană are deja un tip de cunoaștere esențială și instinctivă a lui Dumnezeu adânc în sine sa, și că lumea externă poate îngropa această perspectivă sau o poate dezvolta.
Profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a explicat că fiecare copil este născut într-o stare naturală; cu toate acestea, efectele familiei și societății o alterează. Starea naturală este cea în care individul recunoaște că există un Creator și că numai Creatorul este demn de a fi adorat.
Presiunile societății, dorințele și alți factori pot acoperi această stare naturală cu credințe nefirești, cum ar fi adorarea altor entități in locul lui Dumnezeu, umanizarea lui Dumnezeu sau negarea completă a existenței lui Dumnezeu. Credința în Dumnezeu nu necesită o justificare rațională.
Aceasta nu înseamnă că existența lui Dumnezeu nu poate fi înțeleasă prin argumente raționale, desigur că se poate. Ceea ce trebuie înțeles este faptul că argumentele raționale servesc doar drept mecanisme de declanșare pentru descoperirea stării naturale. Coranul invită la descoperirea credinței în Dumnezeu, oferind declanșarea reflecției, prezentând „semne” și invitând o implicare critică a minții și a inimii.
„Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există divinitate în afară de El. El este cel Milostiv, Îndurător. În facerea cerurilor și a pământului, în schimbarea nopții și zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce folosește oamenilor, în apa pogorâtă de Allah din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, și a răspândit pe el vietățile, în schimbarea vânturilor și nourilor supuși dintre cer și pământ sunt cu adevărat semne pentru niște oameni care pricep !” [Nobilul Coran 2:163-164]
În afară de argumentele raționale, experiențele traumatizante, negative și extreme acționează și ele ca mecanismei pentru declanșarea descoperiri credinței interne în Dumnezeu. Nu este neobișnuit să auzim despre cineva reîntorcandu-se către credința în Dumnezeu din cauza unor astfel de întâmplări.
Chiar dacă omenirea îl cheamă pe Dumnezeu atunci când se confruntă cu astfel de experiențe, mai degrabă îl uită pe El atunci când vin vremurile ușoare:
„El este Cel care vă ajută sã umblați pe uscat și pe mare. Dar când sunt ei în corăbii, mânate de vânturi prielnice, bucurându-se de ele, asupra lor se abate vânt năprasnic și se năpustesc peste ei talazuri din toate părțile și își închipuie că sunt ei cuprinși, atunci Îl cheamă ei [numai] pe Allah, cu credințã în religia Lui: “De ne vei mântui de aceasta, vom fi noi printre aceia care Îți aduc mulțumire! Și după ce i-a mântuit El, iată-i pe ei cum se poartă siluitori pe pământ, fără dreptate. O, oameni! [Să știți că] siluirea voastră este împotriva sufletelor voastre! Însă aceasta este o plăcere [trecătoare] a vieții pământești, pentru că apoi întoarcerea voastră va fi la Noi și atunci vă vom vesti Noi ceea ce ați făcut.” [Nobilul Coran 10:22-23]
Nici nu trebuie să fii într-o situație cumplită pentru a-ți aminti de Dumnezeu. A te opri câteva momente și a reflecta despre inevitabila întâlnire cu moartea și natura efemeră a acestei vieți foarte scurte este suficient pentru a te face să reconsideri relația ta cu Dumnezeu.
O altă oportunitate de a ne descoperi starea naturală o reprezinta experiențele spirituale traite prin experiența actelor de adorare.
Chiar dacă se întâmplă să fii un om care nu este sigur dacă Dumnezeu există, o experiență spirituală îți poate oferi această siguranță, pe care niciun argument rațional nu o poate egala. Ca oameni, suntem făcuți din materie fizică, dar avem și o dimensiune spirituală. Oricât de multă plăcere de ordin fizic, indiferent că este vorba de mâncăruri alese, sex, faimă sau orice altceva nu ne poate satisface nevoile spirituale. Este ceva ce doar legătura cu Dumnezeu poate împlini, și aceasta este ceva ce trebuie experimentat pentru a fi apreciat și înțeles. Este ca și cum ai descrie o delicatesă nouă cuiva, nimic din ceea ce spui nu-l poate face pe celalat să aprecieze încântarea gustului și a texturii sale. Pentru aceasta, el trebuie să o poată gusta singur.
”Pe cei ce cred și ale căror inimi sunt liniștite întru pomenirea lui Allah, căci prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile. Cei ce cred și săvârșesc fapte bune, aceia vor avea parte de fericire și bună întoarcere.” [Nobilul Coran 13:28-29]
Crearea Universului
În Coran, Dumnezeu ne atribuie direct problema credinței. Printr-o serie de întrebări care apelează la gândirea noastră rațională, ni se cere să ne gândim la originile vieții noastre; nu ca oameni de știință sau filosofi (deși sunt bineînțeles bineveniți și ei!), ci ca oameni care au facultăți de rațiune și gândire critică. Pentru a ne angaja intelectual, Dumnezeu prezintă o serie de explicații rezonabile pentru modul în care totul a apărut:
”Oare au fost ei creați de nimeni sau ei sunt creatorii? Sau au creat ei cerurile și pământul? Nu, ei nu cred cu convingere!” [Nobilul Coran 52:35-36]
Fiecare dintre aceste explicații posibile pot fi descompuse în următoarele opțiuni:
- Am fost creați de nimic;
- Suntem creați de noi înșine;
- Suntem creați de ceva creat de sine însuși;
- Suntem creați de ceva necreat.
Deși aceste explicații se referă la ființa umană, ele pot fi, de asemenea, aplicate la orice a început să existe sau la orice lucru existent. Universul nu a existat întotdeauna, ci a început să existe. Există multe argumente pentru a susține această noțiune. De exemplu, există dovezi filosofice, matematice și empirice care susțin că universul a avut odată un început. Scopul acestei broșuri nu este acela de a intra în detalii despre dovedirea începutului universului; cu toate acestea, veți găsi utilă următoarea referință.2
Deoarece universul a avut un început, explicațiile posibile menționate mai sus pot fi adaptate în următoarele opțiuni:
- Universul nu a fost creat de nimic;
- Universul a fost creat de sine;
- Universul a fost creat de ceva creat;
- Universul a fost creat de ceva necreat.
Universul a fost creat de nimic, aceasta este prima opțiune. Pentru a defini termenii noștri, „nimic” este absența tuturor lucrurilor – fie că este vorba de materie, energie, obiecte materiale sau nemateriale sau orice condiție cauzală. A privi universul și pe noi înșine ca pe niște lucruri care au apărut din niciun potențial, din nicio materie, din absolut nimic – este o idee prea complicată pentru ca mintea noastră să o priceapă. Logica de bază ar enunța faptul că din nimic, nimic nu ia ființă.. Din ceva, ceva se produce. Poate apărea ceva atunci când nu au existat condiții cauzale pentru ca acel lucru să ia ființă? Simpla sugestie a unui asemenea lucru frizează absurdul, ca sa nu mai vorbim despre a considera un astfel de eveniment ca fiind o credință..
Ar fi asemănător cu a spune că orice lucru se poate întâmpla fără o condiție cauzală care sa îl preceadă. O clădire ar putea dispărea din senin și noi nu ne-am pune nicio întrebare; o grămadă de iepuri ar putea apărea în grădina ta și ai crede că este complet rezonabil să presupui că ei au apărut din neant. Niciunul dintre acestea nu reprezintă un scenariu pe care vreunul dintre noi l-ar considera ca fiind logic. Unii ar putea argumenta: dacă ceva nu poate veni din nimic, atunci cum a putut Dumnezeu crea din nimic?
Chiar dacă savanții islamici fac referire la faptul ca Dumnezeu creează din nimic, acest act al creației înseamnă că nu au existat lucruri materiale. Cu toate acestea, nu presupune că nu au existat condiții cauzale sau potențial. Voința și puterea lui Dumnezeu au fost condițiile cauzale pentru a aduce universul în existență. Universul s-a creat singur. Universul a fost creat de ceva creat. „Autocrearea” înseamnă că universul nu a existat înainte să apară. Cum se poate crea singur ceva ce nu a existat niciodată? O femeie ar fi capabilă să se nască pe sine? De asemenea, este rațional a spune ca ceva ce nu a existat niciodată, poate avea puterea de a crea orice lucru, că să nu mai vorbim de puterea de a se crea pe sine? Acesta este motivul pentru care atributul lui Dumnezeu „Cel Eterrn” (și, prin urmare, necreat) devine atât de important de luat în considerare. Dacă am presupune că universul a fost creat de alt lucru creat, următoarea întrebare ar fi: ce a creat acel lucru creat?
Odată ce avem răspunsul la asta, facem un alt pas către „ce a creat acel lucru creat care a creat acel lucru creat…” și așa mai departe. Am putea continua cu această „avansare” a creatorilor la nesfârșit. Acesta este ceea ce numim „regresul infinit al cauzelor”. Ne cere în continuare să descoperim straturile în fiecare etapă cu „și apoi?” „Și apoi?” Și „și apoi?” drept răspuns, indiferent de cate ori i-am răspunde. Universul – care este un lucru creat – nu poate, în mod necesar, să fie creat de ceva care a fost el însuși creat, ad infinitum. Un alt mod de a gândi acest lucru este ilustrat în următorul exemplu. Imaginează-ți că vrei să intri într-o clădire de birouri. Agentul de securitate spune că nu poți intra, deoarece el trebuie să obțină permisiunea de la managerul său, managerul spune că are nevoie de permisiunea soției sale, soția spune că trebuie să se consulte cu vărul ei și tot așa pentru totdeauna, nu vei intra niciodată în clădire în acest caz. Trebuie să fie cineva care îți dă permisiunea de a intra fără să depindă de nimeni altcineva. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o cauză primordială care nu depinde de nicio cauză. De asemenea, universul trebuie să fi avut o cauză primară.
Universul a fost creat de ceva necreat Prin procesul de eliminare, ajungem la opțiunea finală: universul a fost creat de ceva necreat. Având în vedere opțiunea anterioară (că nu poate exista un lanț nesfârșit de cauze temporare), atunci concluzionăm rațional că începutul existenței a început cu ceva independent și necreat. Dacă există lucruri finite, atunci au ajuns să existe prin ceva care a existat întotdeauna. Ca unul dintre atributele Sale cele mai definitorii, Dumnezeu ne spune că El nu este creat și nici nu este similar cu creația Lui în vreun fel. El este „Cel Dintâi”, fără început și „Cel din Urmă” fără sfârșit, precum și Cel Etern”. Prin urmare, întrebarea „cine l-a creat pe Dumnezeu?” este lipsită de sens, deoarece este ca și cum ai spune „cine a creat creatorul necreat?”
”El este Întâiul și Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor și Cel ascuns și El este a toate știutor.” [Nobilul Coran 57:3]
Universul proiectat
În Coran, Dumnezeu îți spune să privești spre exterior, atât cât și spre interior. Universul există pe scară largă în jurul nostru, cât și în sinea noastră. Corpurile pe care le locuim sunt considerate o minunăție a ingineriei biomecanice. Există un echilibru delicat, precis, care asigură funcționarea universului și o „arhitectură cosmică” ordonată, care indică un design intenționat și cu menire precisă. Cu o simplă privire pe fereastra noastră, observăm în mod constant o lume care se desfășoară în cicluri și opoziții. Anotimpurile vin și pleacă conform unei ordini predeterminate – aducând schimbări pe Pământ. Apa își croiește drumul prin ciclul structurii și rutinei sale. Luna trece prin faze pentru a semnala trecerea timpului. Ziua și noaptea nu-și opresc mersul, indiferent de ce fel de zi este aceea pentru noi, soarele răsare sau apune.
Acestea sunt unele dintre cele mai de bază lucruri pe care orice om le-ar putea enumera ca modele ale naturii. Există, desigur, exemple infinit mai complexe și mai nuanțate, care sunt la fel de numeroase pe cât sunt de uimitoare, cu cât te apleci mai mult asupra lor. Tot ceea ce există în univers se supune unor legi care – dacă ar fi diferite – nu ar permite să înflorească viața conștientă complexă. Toate fenomenele fizice pe care le observăm în jurul nostru (de la corpuri cerești, oameni, animale, vegetație, alternarea nopții și a zilei) sunt menționate drept dovezi ale preciziei divine în Coran. Dumnezeu face referire îndeosebi la echilibrul și armonia în care au fost create toate lucrurile:
”Cel Milostiv L-a învățat [pe om] Coranul. El l-a creat pe om. Și l-a învățat pe el vorbirea limpede. Soarele și Luna urmează o rânduială. Iar ierburile și arborii se prosternează. Și cerul El l-a înălțat și El a stabilit balanța. Pentru ca voi să nu fiți nedrepți la cumpănire. Dați greutatea după dreptate și nu scădeți la balanță!. Iar pământul l-a făcut întins pentru vietăți. Pe el sunt fructe și palmieri cu ciorchini înveliți. Și grânele cu paie și ierburile mirositoare. Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?” [Nobilul Coran 55:1-13]
Această abordare a Coranului este în sincron cu ideea că acest univers al nostru are un set de legi fizice precis stabilite pentru existența și menținerea vieții – în special existența umană. Există un aranjament sensibil în legile naturale ale universului, care permite existența vieții. Fără ele așa cum sunt, viața complexă nu ar fi posibilă. Ia în considerare gravitația, ca exemplu. Este forța de atracție între două mase. Fără ea nu ar exista forța de a agregare a lucrurilor. Aceasta ar însemna imposibilitatea formării stelelor (sau planetelor) și, prin urmare, a oricărei surse durabile de energie care să faciliteze existența vieții. Totul ar fi un vid întunecat, gol.
Un alt exemplu interesant este forța electromagnetică. Această forță unică afectează tot ce există în univers și este responsabilă pentru a da lucrurilor forță, formă și duritate. Atomii nu ar exista fără ea, deoarece nimic nu ar menține electronii în orbită. Fără atomi, nu există viață. Forța electromagnetică determină, de asemenea, formarea legăturilor chimice prin atragerea de sarcini. Fără aceasta, nici viața nu ar putea exista. Un fapt uluitor în legătură cu forța electromagnetică este faptul că ea reprezintă puterea unei singure forțe, și totuși satisface multe cerințe diferite. Punctul ei definitoriu este acela că puterea acestor forțe este extrem de precisă. Există un spațiu foarte restrâns pentru existența variatiilor, fără ca viața să devină imposibilă.
Aranjamentul universului afișează o ordine complicată care permite vieții să înflorească. Fără acest lucru, viața nu s-ar putea dezvolta. Există multe exemple; cu toate acestea, o mică selecție aici va fi suficientă pentru a demonstra această ordine în acțiune. Să luăm în considerare poziția planetei noastre. Una dintre caracteristicile care susțin viața planetei noastre este distanța de soare. Pământul este situat în ceea ce se numește „zona locuibilă”. Această regiune este definită drept „regiunea în care încălzirea de la steaua centrală oferă o temperatură a suprafeței planetare la care un ocean de apă nu îngheață și nu depășește punctul de fierbere”. Dacă planeta noastră ar fi mai aproape de Soare, ar fi prea cald pentru a găzdui viața. Dacă ar fi mai departe, ar fi prea frig pentru a facilita viața complexă, ca a ta și ca a mea.
Să avem în vedere că Pământul are un „vecin” prietenos: Jupiter. Absența acestui gigant de gaze în sistemul nostru solar ar avea implicații severe asupra vieții pe Pământ. Acest lucru se datorează faptului că Jupiter acționează ca un scut cosmic. Împiedică cometele și asteroizii să bombardeze planeta noastră. Acest lucru se datorează atracției sale gravitaționale, care „înnebunește” asteroizii. Fără vecinul nostru prietenos, gigantul de gaze, dezvoltarea vieții avansate pur și simplu nu ar fi fost posibilă.
Rebecca Martin, o membră a NASA Sagan, care a studiat influența lui Jupiter, afirmă:
„Studiul nostru arată doar o fracțiune minusculă a sistemelor planetare observate până în prezent par să aibă planete uriașe în locația potrivită pentru a produce o centură de asteroizi de dimensiunea corespunzătoare, oferind potențialul de viață pe o planetă stâncoasă din apropiere … Studiul nostru sugerează că sistemul nostru solar poate fi destul de special ”
Gândește-te la mareele lunare. Dimensiunea relativ mare a lunii Pământului este responsabilă de maree, din cauza atracției sale gravitaționale. După formarea Lunii, ea a fost mai aproape de Pământ decât acum, dar această apropiere a fost de scurtă durată. Dacă luna nu s-ar fi retras, acest fapt ar fi avut efecte grave asupra planetei noastre. Acestea includ încălzirea suprafeței Pământului, ceea ce ar fi împiedicat apariția vieții complexe. O Lună la o distanță mai redusă ar fi flexat crusta Pământului și ar fi produs încălzirea prin frecare, eventual topirea suprafeței sale. Să ne gândim la stabilizarea înclinării axei de rotație a Pământului, de care este responsabilă luna. Unghiul înclinării în raport cu planul orbitei rămâne aproape fix. A rămas constant timp de sute de milioane de ani din cauza atracției gravitaționale a lunii. Dacă luna ar fi mai mică sau ar avea o locație diferită în raport cu Soarele și Jupiter, aceasta nu ar oferi stabilitatea pe termen lung a temperaturii Pământului.
Dacă planeta noastră nu ar avea deloc lună, clima ar fi dinamică, severă și în continuă schimbare. Ar fi fost posibil să apară mici organisme, dar nu viața complexă așa cum o cunoaștem. Ponderea acestor legi fizice, precum și a ordinii remarcabile a universului implică un design în spatele cosmosului. Oamenii, care ocupă acest cosmos, sunt de asemenea o minunăție conceptuală și funcțională. Corpul fizic, cu toate sistemele sale interconectate, este cunoscut ca una dintre cele mai avansate structuri din întregul univers. În fiecare zi găsim informații noi și fascinante despre modul în care părțile corpului nostru funcționează – de la informația vastă din ADN-ul nostru la modul în care ochii și creierul lucrează împreună pentru a produce imaginea lumii pe care o vedem. Când privim lumea biologică, vedem tehnologii naturale care depășesc tot ceea ce oamenii pot produce. Toate semnele din largul cosmosului și din noi înșine ar trebui să ne conducă la a ne minuna de puterea creatoare a lui Dumnezeu. Semnătura designului este pretutindeni în jurul nostru. Poate am petrecut o viață în căutarea a ceea ce este chiar în fața noastră
„Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este martor la toate?” [ Nobilul Coran 41:53 ]
Concluzia lui Dumnezeu
De vreme ce Dumnezeu a creat totul, El susține continuu întregul cosmos și ne asigură subzistența din bunătatea Sa. Coranul repetă continuu acest concept în diferite moduri. Aceasta, la rândul său, evocă un sentiment de recunoștință și venerație în inima ascultătorului sau a cititorului:
„El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a înălțat în cer și a tocmit cele șapte ceruri și El este Atoateștiutor.” [Nobilul Coran 2:29]
„Și când le-a dăruit lor un [copil] bun, I-au făcut Lui asociați, ca răsplată pentru ceea ce le-a dat. Dar Allah s-a înălțat deasupra celor pe care I-au asociat [Lui]. Îi asociază [Lui lucruri] ce nu creează nimic și care ele [însele] sunt create.” [Nobilul Coran 7:190-191]
„O, oameni! Aduceți-vă aminte de îndurarea lui Allah asupra voastră! Oare mai este vreun alt creator afară de Allah care să vă dăruiască cu cele de trebuință pe voi din cer și de pre pământ?Nu există altă divinitate afară de El! Cum de puteți voi fi abătuți?” [Nobilul Coran 35:3 ]
Prin urmare, tot ceea ce folosim în viața noastră de zi cu zi și toate lucrurile esențiale de care avem nevoie pentru a supraviețui, se datorează lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu a creat tot ceea ce există, El este Proprietarul și Stăpânul tuturor, inclusiv al nostru. Prin urmare, trebuie să nutrim umire și recunoștință față de El. Deoarece Dumnezeu este Stăpânul nostru, noi trebuie să fim robii Săi. A nega acest lucru nu înseamnă doar a respinge realitatea, ci reprezinta culmea ingratitudinii, a aroganței și a nemulțumirii. Nu suntem autosuficienți, chiar dacă unii dintre noi sunt amăgiți în a crede că suntem. Fie că trăim o viață de lux și ușurință, fie sărăcia și greutățile, în cele din urmă suntem dependenți de Dumnezeu. Nimic din acest univers nu este posibil fără El și orice se întâmplă se datorează voinței Sale. Succesul nostru în afaceri și lucrurile însemnate pe care le putem realiza sunt, în cele din urmă, datorită lui Dumnezeu. El a creat cauzele din universul pe care îl folosim pentru a obține succesul și, dacă El nu ne permite să reușim, aceasta nu se va întâmpla niciodată. Înțelegerea dependenței noastre finale de Dumnezeu ar trebui să evoce un imens sentiment de smerenie în inimile noastre.
Ar trebui să fim umili în fața lui Dumnezeu și să-i mulțumim, ca act de adorare. Una dintre cele mai mari bariere în calea călăuzirii și îndurării divine este amăgirea autosuficienței, care se bazează în cele din urmă pe ego și aroganță. Coranul clarifică acest aspect:
„Dar nu! Omul întrece mãsura, 7. Când se vede el bogat!” [Nobilul Coran 96:6-7]
Credința în Dumnezeu nu este doar o idee abstractă; are un sens adânc și profund în viața noastră de zi cu zi. Există întrebări profunde pentru care inimile noastre își doresc răspunsuri convingătoare: Care este scopul vieții? Pentru ce suntem aici și ce se întâmplă după ce murim? Cum putem obține pacea interioară? De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? Oamenii nelegiuiți vor scăpa cu adevărat de dreptate sau își vor îndeplini doar recompensele în viața următoare? Credința în Dumnezeu ne permite să explorăm răspunsuri care au sens rațional la fel de intuitiv. Acest lucru se datorează faptului că răspunsurile convingătoare la aceste întrebări pot veni doar în mod rezonabil de la Creatorul tuturor lucrurilor, a Cărui înțelepciune, înțelegere și cunoaștere cuprinde ceea ce noi nu am putea niciodată.
„Iar viața lumească este asemenea apei pe care Noi o pogorâm din cer, cu care se amestecă plantele pământului din care mănâncă oamenii și vitele, în așa fel încât pământul îți ia podoaba și se împodobește. Dar când sălășluitorii săi cred că ei sunt stăpâni peste el, iată că peste el vine porunca Noastrî, în timpul nopții sau în timpul zilei, și îl prefacem în miriște, ca și cum în ajun n-ar fi fost plin de bogăție. Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care cugetă.. Allah cheamă la Casa Păcii [Paradis, Rai] și-l călăuzește pe cel care voiește El pe un drum drept. Cei care fac bine vor avea parte de cea mai bună [răsplată], și încă și mai mult, iar chipurile lor nu vor fi acoperite nici de negreală, nici de umilințã. Aceștia vor fi oaspeții Raiului și ei în el vor petrece veșnic. Cei care agonisesc fapte rele vor avea parte de răsplată rea, pe măsura lor, și îi va acoperi umilința și nu vor avea ei apărător de Allah, ca și cum chipurile lor ar fi acoperite cu bucați întunecoase de noapte. Iar aceștia vor fi oaspeții Focului și în el vor avea ei sălaș veșnic.” [Nobilul Coran 10:24-27]
Dacă această broșură a trezit în interiorul tău curiozitatea despre Dumnezeu (sau chiar te-a lăsat confuz), cere-i lui Dumnezeu îndrumare, cu sinceritate, din adâncul inimii tale. El te va îndruma spre a recunoaște semnele Lui și a găsi liniștea inimii, astfel încât să poți căpăta pacea în această viață și în următoarea.
Referințe
- Cea mai mare parte a acestei broșuri este o adaptare a diferitelor părți din capitolele 2, 4, 5, 8 și 15 din cartea lui Hamza Andreas Tzortzis „Realitatea divină: Dumnezeu, islamul și mirajul ateismului” publicată de FB Publishing, 2016.
- Hamza Andreas Tzortzis. Realitatea divină: Dumnezeu, Islamul și Mirajul ateismului. FB Publishing, 2016. Capitolul 5.
- „Fără Jupiter, lipsa vieții avansate? „- evoluția poate fi imposibilă în sistemul solar fără o planetă uriașă (2012). Disponibil la: http://www.dailygalaxy.com/my_ weblog / 2012/11 / would-advanced-life-be-impossible -in-star-sistem-fără-a-jupiter-.html